Zambeste, maine va fi mai greu!

Pentru o viata sanatoasa medicul recomanda cel putin 20 de minute de ras pe zi. Motivele pentru care razi/zambesti/te bucuri pot fi prietenii, un banc bun, o veste neasteptata, o reusita sau faptul ca te-ai impiedicat cand te uitai gales la fata/baiatul care tocmai trecea pe langa tine. Important e sa ne lasam prada momentului si sa savuram cat putem clipa. Sa radem cu gura pana la urechi si eventual sa-i molipsim si pe cei din jurul nostru.

M-am gandit sa scriu o lista cu cateva din Legile lui Murphy care ma fac mai tot timpul sa zambesc. Sper sa va gasiti si voi macar una doua care sa va placa!

1. Inainte de a ti-l gasi pe Fat-Frumos/Ileana Cosanzeana va trebui sa saruti o gramada de broaste
2. Ceea ce numim pacat pentru altii, pentru noi este experiment
3. Nu exista un adevar absolut - asta este absolut adevarat
4. Umilinta este uneori aroganta
5. Ignoranta este o explicatie, dar nu o scuza
6. Lumea este mai complicata decat lasa teoriile noastre sa se inteleaga
7. Nu crede in minuni, bazeaza-te pe ele
8. Orice iesire este o intrare in altceva
9. Multi ar fi lasi daca ar avea curaj
10. Nu esti beat atat timp cat poti sta pe jos, fara sa te sprijini
11. Este uluitor in ce masura "intelepciunea matura" se aseamana cu a fi prea obosit
12. Seriozitatea este singurul refugiu al celui cu o inteligenta mediocra
13. Cel mai bun mijloc de a scapa de o tentatie este satisfacerea ei
14. Exista o solutie la orice problema. Singura dificultate consta in a o gasi
15. Daca A inseamna succesul, atunci A=X+Y+Z, unde X este munca, Y este joaca si Z este "tine-ti gura"
16. Daca nu-i poti convinge, incurca-i
17. Extremele se ating/atrag
18. Ceea ce nu vrei sa fii vei deveni
19. Experienta este ceva pe care n-o ai decat cu mult timp dupa ce ai fi avut nevoie de ea
20. Atata vreme cat nu-ti pasa unde esti nu te poti rataci
21. A uita este la fel de important ca a invata
22. Omul se impiedica uneori de adevar dar adesea, el se ridica si merge mai departe...

Ps: Ultima e preferata mea...de ce oare?

Dor de duca!

Cat e de rau sa fii fortat sa ramai in casa cu obiectul muncii in fata (calculatorul), sa te sune prietenii sa te intrebe de sanatate si cum mai merge treaba cu lucrarea....ei tocmai venind fie de la sala de catarat, fie dintr-o iesire placuta. "Lasa ca mai e putin..si apoi ai sa iesi tu". Numai ca "putinul" asta trece asa de greu cand nu-ti place ce faci.

Am ajuns sa ma hranesc cu informatii de pe blog-urile celor care calatoresc, stau si ma holbez la cateva poze cu semetii munti salivand in fata ecranului. Si acum ma gandesc ca e frig afara, ca poate nu as avea ocazii sa ies chiar in perioada asta undeva in afara Iasului...si ca totul e amplificat de faptul ca TREBUIE sa stau si sa termin ce am inceput. E doar in mintea mea nevoia asta acuta de a evada. Ca asa e omul, cand i se zice ca nu poate manca marul...dupa ce fruct tanjeste mai mult?Exact.

Ma consolez cu ideea ca, dupa ce se va termina totul, am deja doua locatii stabilite unde ma voi destinde. O zi la Bacau sa vad cum e pisicina(am auzit ca au bazin olimpic) si un weekend la Busteni la un seminar impreuna cu cercetasii. Dar lista e deschisa...

Nu incepeti ziua de luni cu chitante!

In ultima vreme am tot facut glumite in cercurile de prieteni cum ca eu sunt "oaia neagra" a grupului. Recunosc ca mai fac faze din cand in cand, uneori sunt caustica si intep oamenii gratuit:D. Dar de la gluma la adevar e un pas. In familia mea se pare ca am ajuns mai mult sau mai putin "oaia neagra"(si nu pentru ca sunt Berbec sau bruneta).Motivul e programul atat de diferit pe care il am eu fata de restul membrilor familiei mele. La ei stingerea e la 10-10.30, la mine pe la 3. Evident oamenii care se culca devreme se trezesc devreme. Si undeva pe la ora 7 incep zgomotele, foitul usii, masina de spalat..si orice altceva posibil prin casa. Eu insa mai am pana acumulez alea 8 ore amarate de somn pe care ni le recomanda medicul. Dar pentru ca-s mica si singura nu am castig de cauza cand cer putina liniste. Degeaba imi pun plapuma in cap in speranta ca poate poate mai prind o ora de somn....mai ales lunea!!!

Ca de fiecare data, m-am resemnat si azi, cand am fost trezita inainte de a-mi suna alarma. Si cum sa nu te trezesti cand ti se pune o lista in fata cu chestiile administrative pe care trebuie sa le rezolvi: plata intretinerii, luminii, cablului, internetului, fugi la doctor sa iei trimitere la statiune pentru bunica, du-te pana in Copou sa mai faci nu stiu ce...Ah, ce viata activa am! Ma invidiaza cineva?

Dar ca sa avem si cireasa de pe tort, oricat de gros m-am imbracat tot am zgribulit si plans de frig...mai ales dupa jumatate de ora de stat in statie asteptand un autobuz. Intre timp mi se facuse pofta si de un covrig cald, dar la ce coada era...mai bine stateam cu pofta in cui decat cu picioarele inghetate. Riscam sa mai pierd si autobuzul...

Undeva pe la 2 termin de rezolvat ce era pe lista. Ultimul punct mai era netul. Ajunsa acolo sunt informata pe un ton dur: "Am fost preluati de RDS/RCS. Daca vreti sa mai aveti internet trebuie sa semnati un nou contract. Colega va va lamuri"....Domsoara, eu vreau acasa nu sa stau sa semnez contracte pe vremea asta! Dar birocratia si gerul fac o echipa asa de buna!!!

Ajung acasa. Nu m-am mai bucurat de mult cu atata tarie cand am intrat in casa:D. Deja ma imaginam in plapuma ghemuita, dar ma linisteste mama repede: "Ai luat paine?":|....mda.

Si pentru ca e luni...

Mamas & Papas-Monday,monday

Licenta si multa multa ciocolata!

"Dear diary":P....sau mai pe romaneste draga blogule, nu te-am mai vizitat de ceva vreme...uitand complet de existenta ta pana acum cateva zile cand am incercat sa las un comment la o postare care mi-a placut pe blogul unei bune prietene(Laura) si mi se cerea sa ma identific cu ceva(OpenId, AIM)...si atunci s-a aprins beculetul!Stai ca am si eu parca un inceput de blog. Asadar iata-ma revenita la tine la inceputul lui 2010 si culmea pe 23 a lunii. Zic culmea pentru ca numarul 23 are semnificatii deosebite pentru mine.

Reluand firul narativ de unde l-am intrerupt atat de brusc....voi vorbi despre ce fac eu momentan: incerc sa ma deconectez de la rutina in care m-am scufundat:D. Pe 15 februarie sunt programata sa imi sustin lucrarea de licenta. De undeva din noiembrie tot trag sa o termin incercand sa impac in paralel si serviciul, cercetasia si cataratul. Cumva am reusit pana in ianuarie cand, vazand stadiul la care eram am cam renuntat la tot ce nu tinea de facultate: mi-am luat concediu de la part-time-ul pe care il aveam...am intrerupt antrenamentele la catarat si mai nou activitatea la cerce. Dar si cand voi scapa!!!!!

Ce ma bucura e ca nu m-am declarat de tot moarta si ca am avut pe anul acesta doua ocazii de a iesi. Prima a fost in Ceahlau pe 2-4 ianuarie, unde mi-am incarcat energia cu peisajele superbe si oamenii de gasca cu care am fost. Iar a doua la Baile Felix, in cadrul unui ToT(mai multe detalii aici) organizat de cercetasi, unde evident iar mi-am incarcat bateria prin cantitatea de informatii noi si interesante, noptile cu cantece si chitara si de la sine inteles, oamenii de gasca=cercetasii.

Acum insa, cam de o saptamana exist pentru restul lumii doar pe msgr sau FB(long live social networks) . Si ma tot lupt ca sa termin mai repede...si ma tot intreb de ce mi-am ales asa ceva pentru licenta...si iar ma apuc de treaba. Partea buna e ca mi-am gasit un viciu dulce rau de tot: CIOCOLATA. Am ajuns sa mananc o ciocolata pe zi lejer si chiar ma simt mai energica si binedispusa!Da!Iubesc ciocolata(as zice si care e preferata mea dar ne abtinem de la reclame gratuite:P) si momentan e cea mai buna prietena a mea!....Ati ghicit ce mananc chiar acum in timp ce scriu.

Mi-am gasit un mod de a-mi face zilele mai usoare pana la dead-line...ma intreb acum, ce alte vicii as mai putea gasi? In eventualitatea ca ma voi plictisi de ciocolata.Daca este posibil asa ceva......

La final de post am pus melodia pe care am ascultat-o azi de cele mai multe ori

Alan Parson's Project - Ammonia Avenu

Cat de greu poate fi?

Chiar asa...cat de greu poate fi sa postez de macar 3 ori pe saptamana pe blog? Se implineste acusi o luna de la primul meu post timp in care nu am scris nimic nou si interesant. Si mi-am stors putin mintea sa vina idei de ceva inteligent, ceva ce mi-ar placea poate sa citesc pe blog la altii...dar nimic,dom'le.Doar tentative esuate.

Si chiar am inceput sa ma justific in fata mea: ca am fost plecata vreo 2 saptamani din oras, cand am venit se adunasera toate treburile buluc si erau in ierarhia prioritatilor undeva la "must do imediately!", apoi am inceput sa lucrez si multe alte scuze. Da! Se pare ca e putin altfel decat mi-am imaginat ca ma voi descurca in a scrie pe blog. Nu ca ar trebui sa scriu filozofii de neinteles, dar orice postare ar trebui facuta asa cu un scop, sa transmita ceva...cel putin asta mi-am propus de la blogul meu.

Ma motivez totusi ca nu am apucat luna incheiata inainte de a posta ceva(nu chiar ce speram, dar nah..) si ca poate treptat pe viitor va veni de la sine inspiratia si mi se va da mana la scris. Bine si in functie de timpul disponibil.

Stay hungry!Stay foolish!

S-ar crede ca in momentul in care esti la o rascruce de drumuri, total debusolat si ai nevoie de o indrumare, un hint, un semn ceva care sa-ti dea acel sut in fund, niste citate celebre sau vorbe de duh aruncate acolo de oameni de succes nu sunt chiar cel mai bun mod de a lumina situatia. Am crezut si eu asta...aruncam cu nosalanta expresia "Usor de zis, greu de facut" ori de cate ori trecea pe langa urechea mea o expresie care probabil trebuia sa ma insufleteasca pe loc si sa ma motiveze(poate pentru urmatoarele 5 minute...efect temporar). Se pare insa ca scepticismul meu a fost atins de ceva...si mi-a facut sa-mi schimb parerea, undeva la cateva grade.

La sfarsitul unui training la care am luat parte ni s-a pus un filmulet de 15 min de pe youtube. Un speech tinut in fata absolventilor de la Univeristatea Standford din 2005 de catre Steve Jobs. Nu il voi detalia sau comenta prea mult. Il puteti urmari aici . Ce am de spus ca intr-adevar mi-a trecut de ureche iar impulsul motivational a avut ecouri mult peste 5 minute.

Fiind proaspat absolventa, ma regasesc ca fiecare la un nou inceput de drum, cu viziuni si sperante pe post de carti de vizita intr-un buzunar si cu un sandwich de nesiguranta si dezorientare intr-o mana. Pe asta trebuie sa-l mananc vreau nu vreau, dar dupa ce am inteles mesajul trimis de Steve Jobs cred ca il voi digera mai acceptabil. Si dupa ce termin cu el voi scoate si cartile mele de vizita.

Si pentru ca tot ziceam ca e un nou drum....marchez inceputul cu acest blog. Nu stiu daca mai voi axa sau nu in postari pe ceva specializat. Vedem cum decurg lucrurile...