Nu incepeti ziua de luni cu chitante!

In ultima vreme am tot facut glumite in cercurile de prieteni cum ca eu sunt "oaia neagra" a grupului. Recunosc ca mai fac faze din cand in cand, uneori sunt caustica si intep oamenii gratuit:D. Dar de la gluma la adevar e un pas. In familia mea se pare ca am ajuns mai mult sau mai putin "oaia neagra"(si nu pentru ca sunt Berbec sau bruneta).Motivul e programul atat de diferit pe care il am eu fata de restul membrilor familiei mele. La ei stingerea e la 10-10.30, la mine pe la 3. Evident oamenii care se culca devreme se trezesc devreme. Si undeva pe la ora 7 incep zgomotele, foitul usii, masina de spalat..si orice altceva posibil prin casa. Eu insa mai am pana acumulez alea 8 ore amarate de somn pe care ni le recomanda medicul. Dar pentru ca-s mica si singura nu am castig de cauza cand cer putina liniste. Degeaba imi pun plapuma in cap in speranta ca poate poate mai prind o ora de somn....mai ales lunea!!!

Ca de fiecare data, m-am resemnat si azi, cand am fost trezita inainte de a-mi suna alarma. Si cum sa nu te trezesti cand ti se pune o lista in fata cu chestiile administrative pe care trebuie sa le rezolvi: plata intretinerii, luminii, cablului, internetului, fugi la doctor sa iei trimitere la statiune pentru bunica, du-te pana in Copou sa mai faci nu stiu ce...Ah, ce viata activa am! Ma invidiaza cineva?

Dar ca sa avem si cireasa de pe tort, oricat de gros m-am imbracat tot am zgribulit si plans de frig...mai ales dupa jumatate de ora de stat in statie asteptand un autobuz. Intre timp mi se facuse pofta si de un covrig cald, dar la ce coada era...mai bine stateam cu pofta in cui decat cu picioarele inghetate. Riscam sa mai pierd si autobuzul...

Undeva pe la 2 termin de rezolvat ce era pe lista. Ultimul punct mai era netul. Ajunsa acolo sunt informata pe un ton dur: "Am fost preluati de RDS/RCS. Daca vreti sa mai aveti internet trebuie sa semnati un nou contract. Colega va va lamuri"....Domsoara, eu vreau acasa nu sa stau sa semnez contracte pe vremea asta! Dar birocratia si gerul fac o echipa asa de buna!!!

Ajung acasa. Nu m-am mai bucurat de mult cu atata tarie cand am intrat in casa:D. Deja ma imaginam in plapuma ghemuita, dar ma linisteste mama repede: "Ai luat paine?":|....mda.

Si pentru ca e luni...

Mamas & Papas-Monday,monday

Cat de greu poate fi?

Chiar asa...cat de greu poate fi sa postez de macar 3 ori pe saptamana pe blog? Se implineste acusi o luna de la primul meu post timp in care nu am scris nimic nou si interesant. Si mi-am stors putin mintea sa vina idei de ceva inteligent, ceva ce mi-ar placea poate sa citesc pe blog la altii...dar nimic,dom'le.Doar tentative esuate.

Si chiar am inceput sa ma justific in fata mea: ca am fost plecata vreo 2 saptamani din oras, cand am venit se adunasera toate treburile buluc si erau in ierarhia prioritatilor undeva la "must do imediately!", apoi am inceput sa lucrez si multe alte scuze. Da! Se pare ca e putin altfel decat mi-am imaginat ca ma voi descurca in a scrie pe blog. Nu ca ar trebui sa scriu filozofii de neinteles, dar orice postare ar trebui facuta asa cu un scop, sa transmita ceva...cel putin asta mi-am propus de la blogul meu.

Ma motivez totusi ca nu am apucat luna incheiata inainte de a posta ceva(nu chiar ce speram, dar nah..) si ca poate treptat pe viitor va veni de la sine inspiratia si mi se va da mana la scris. Bine si in functie de timpul disponibil.

Stay hungry!Stay foolish!

S-ar crede ca in momentul in care esti la o rascruce de drumuri, total debusolat si ai nevoie de o indrumare, un hint, un semn ceva care sa-ti dea acel sut in fund, niste citate celebre sau vorbe de duh aruncate acolo de oameni de succes nu sunt chiar cel mai bun mod de a lumina situatia. Am crezut si eu asta...aruncam cu nosalanta expresia "Usor de zis, greu de facut" ori de cate ori trecea pe langa urechea mea o expresie care probabil trebuia sa ma insufleteasca pe loc si sa ma motiveze(poate pentru urmatoarele 5 minute...efect temporar). Se pare insa ca scepticismul meu a fost atins de ceva...si mi-a facut sa-mi schimb parerea, undeva la cateva grade.

La sfarsitul unui training la care am luat parte ni s-a pus un filmulet de 15 min de pe youtube. Un speech tinut in fata absolventilor de la Univeristatea Standford din 2005 de catre Steve Jobs. Nu il voi detalia sau comenta prea mult. Il puteti urmari aici . Ce am de spus ca intr-adevar mi-a trecut de ureche iar impulsul motivational a avut ecouri mult peste 5 minute.

Fiind proaspat absolventa, ma regasesc ca fiecare la un nou inceput de drum, cu viziuni si sperante pe post de carti de vizita intr-un buzunar si cu un sandwich de nesiguranta si dezorientare intr-o mana. Pe asta trebuie sa-l mananc vreau nu vreau, dar dupa ce am inteles mesajul trimis de Steve Jobs cred ca il voi digera mai acceptabil. Si dupa ce termin cu el voi scoate si cartile mele de vizita.

Si pentru ca tot ziceam ca e un nou drum....marchez inceputul cu acest blog. Nu stiu daca mai voi axa sau nu in postari pe ceva specializat. Vedem cum decurg lucrurile...